Sistemul bancar din România
Sistemul bancar local îşi menţine soliditatea, indicatorii de solvabilitate și lichiditate plasându-se la niveluri confortabile, cu o lichiditate imediată în creștere cu 2 puncte procentuale, de 40%. Indicatorul de solvabilitate la nivelul sistemului bancar se situa la 20,07% în luna iunie 2018, nivel uşor mai ridicat comparativ cu perioada similară din 2017.
Pilonii sistemului bancar
Banca Naţională a României, instituţie publică independentă, are dreptul exclusiv de emisiune, fiind singura instituţie autorizată să emită însemne monetare, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României. BNR sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea și menţinerea stabilităţii preţurilor.
Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar a fost înfiinţat în anul 1996, fiind constituit ca persoană juridică de drept public. Obiectivul principal al Fondului este garantarea rambursării depozitelor constituite la instituţiile de credit potrivit condiţiilor şi limitelor stabilite prin legea de funcţionare a Fondului, precum şi desfăşurarea activităţii ca administrator special, administrator interimar ori ca lichidator al instituţiilor de credit, în cazul desemnării sale în una din aceste calităţi.
Înfiinţat la iniţiativa sectorului bancar românesc, Biroul de Credit îşi propune să sprijine participanţii la sistem prin furnizarea de informaţii reale, actualizate şi consistente referitoare la persoanele fizice care au contractat credite de la bănci sau societăţile financiare, au achiziţionat un produs în sistem leasing sau au fost asigurate împotriva riscului de neplată de o societate de asigurări. Biroul de Credit este o societate pe acţiuni care are ca acţionari 25 de bănci.
Ca urmare a eforturilor deosebite depuse atât de banca centrală, cât şi de comunitatea bancară pentru o reformă structurală a sistemelor de plăţi şi decontări din România, în prezent România dispune de un sistem de plăţi modern, la nivelul celor existente în Uniunea Europeană.
Înfiinţat în anul 1991, Institutul Bancar Român are ca principal obiectiv perfecţionarea profesională, pregătirea şi specializarea personalului bancar, în conformitate cu cerinţele stabilite de instituţiile de credit şi Banca Naţională a României, în cooperare cu Asociaţia Română a Băncilor şi cu programele aprobate de Consiliul de Administraţie al Institutului Bancar Român.
Înfiinţată în anul 1997 în cadrul Băncii Naţionale a României, Centrala Incidentelor de Plăţi este un centru de intermediere care gestionează informaţia specifică incidentelor cu instrumente de plată (cecuri, cambii, bilete la ordin), atât din punct de vedere bancar (tragerea în descoperit de cont, neonorarea angajamentelor asumate prin aceste instrumente), cât şi din punct de vedere social (pierdere / furt / distrugere).
Centrala Riscului de Credit – CRC (fostă Centrala Riscurilor Bancare) reprezintă o structură specializată în colectarea, stocarea şi centralizarea informaţiilor privind expunerea fiecărei persoane declarante din România faţă de acei debitori care au beneficiat de credite şi/sau angajamente al căror nivel cumulat depăşeşte suma minimă de raportare (20.000 lei), precum şi a informaţiilor referitoare la fraudele cu carduri produse de către posesori.
Înfiinţată în anul 1994 de cinci bănci din România, ROMCARD este o societate comercială care are ca obiect de activitate procesarea tranzacţiilor cu carduri bancare.